Lege nr. 46/2003Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 51 din
29/01/2003
drepturilor pacientului
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. – În sensul prezentei legi:
a) prin pacient se înţelege persoana sănătoasă sau bolnavă care utilizează serviciile de sănătate;
b) prin discriminare se înţelege distincţia care se face între persoane aflate în situaţii similare pe baza
rasei, sexului, vârstei, apartenenţei etnice, originii naţionale sau sociale, religiei, opţiunilor politice sau
antipatiei personale;
c) prin îngrijiri de sănătate se înţelege serviciile medicale, serviciile comunitare şi serviciile conexe actului
medical;
d) prin intervenţie medicală se înţelege orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de
diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare;
e) prin îngrijiri terminale se înţelege îngrijirile acordate unui pacient cu mijloacele de tratament disponibile,
atunci când nu mai este posibilă îmbunătăţirea prognozei fatale a stării de boală, precum şi îngrijirile
acordate în apropierea decesului.
Art. 2. – Pacienţii au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, în
conformitate cu resursele umane, financiare şi materiale.
Art. 3. – Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o discriminare.
CAPITOLUL II
Dreptul pacientului la informaţia medicală
Art. 4. – Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum şi la
modul de a le utiliza.
Art. 5. – (1) Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identităţii şi statutului profesional al furnizorilor de
servicii de sănătate.
(2) Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra regulilor şi obiceiurilor pe care trebuie să le
respecte pe durata spitalizării.
Art. 6. – Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervenţiilor medicale
propuse, a riscurilor potenţiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse,
inclusiv asupra neefectuării tratamentului şi nerespectării recomandărilor medicale, precum şi cu privire la
date despre diagnostic şi prognostic.
Art. 7. – Pacientul are dreptul de a decide dacă mai doreşte să fie informat în cazul în care informaţiile
prezentate de către medic i-ar cauza suferinţă.
Art. 8. – Informaţiile se aduc la cunoştinţă pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea
terminologiei de specialitate; în cazul în care pacientul nu cunoaşte limba română, informaţiile i se aduc la
cunoştinţă în limba maternă ori în limba pe care o cunoaşte sau, după caz, se va căuta o altă formă de
comunicare.
Art. 9. – Pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat şi de a alege o altă persoană
care să fie informată în locul său.
Art. 10. – Rudele şi prietenii pacientului pot fi informaţi despre evoluţia investigaţiilor, diagnostic şi
tratament, cu acordul pacientului.
Art. 11. – Pacientul are dreptul de a cere şi de a obţine o altă opinie medicală.
Art. 12. – Pacientul are dreptul să solicite şi să primească, la externare, un rezumat scris al investigaţiilor,
diagnosticului, tratamentului şi îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării.
CAPITOLUL III
Consimţământul pacientului privind intervenţia medicală
Art. 13. – Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-şi, în scris,
răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate
pacientului.
Art. 14. – Când pacientul nu îşi poate exprima voinţa, dar este necesară o intervenţie medicală de
urgenţă, personalul medical are dreptul să deducă acordul pacientului dintr-o exprimare anterioară a voinţei
acestuia.
Art. 15. – În cazul în care pacientul necesită o intervenţie medicală de urgenţă, consimţământul
reprezentantului legal nu mai este necesar.
Art. 16. – În cazul în care se cere consimţământul reprezentantului legal, pacientul trebuie să fie implicat
în procesul de luare a deciziei atât cât permite capacitatea lui de înţelegere.
Art. 17. – (1) În cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenţia este în interesul
pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul, decizia este declinată unei comisii de
arbitraj de specialitate.
(2) Comisia de arbitraj este constituită din 3 medici pentru pacienţii internaţi în spitale şi din 2 medici
pentru pacienţii din ambulator.
Art. 18. – Consimţământul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor
produselor biologice prelevate din corpul său, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care
acesta este de acord.
Art. 19. – Consimţământul pacientului este obligatoriu în cazul participării sale în învăţământul medical
clinic şi la cercetarea ştiinţifică. Nu pot fi folosite pentru cercetare ştiinţifică persoanele care nu sunt
capabile să îşi exprime voinţa, cu excepţia obţinerii consimţământului de la reprezentantul legal şi dacă
cercetarea este făcută şi în interesul pacientului.
Art. 20. – Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală fără consimţământul său, cu
excepţia cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului şi evitării suspectării unei
culpe medicale.
CAPITOLUL IV
Dreptul la confidenţialitatea informaţiilor
şi viaţa privată a pacientului
Art. 21. – Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul,
tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia.
Art. 22. – Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îşi dă
consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.
Art. 23. – În cazul în care informaţiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditaţi, implicaţi
în tratamentul pacientului, acordarea consimţământului nu mai este obligatorie.
Art. 24. – Pacientul are acces la datele medicale personale.
Art. 25. – (1) Orice amestec în viaţa privată, familială a pacientului este interzis, cu excepţia cazurilor în
care această imixtiune influenţează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate şi numai cu
consimţământul pacientului.
(2) Sunt considerate excepţii cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru sine sau pentru
sănătatea publică.
CAPITOLUL V
Drepturile pacientului în domeniul reproducerii
Art. 26. – Dreptul femeii la viaţă prevalează în cazul în care sarcina reprezintă un factor de risc major şi
imediat pentru viaţa mamei.
Art. 27. – Pacientul are dreptul la informaţii, educaţie şi servicii necesare dezvoltării unei vieţi sexuale
normale şi sănătăţii reproducerii, fără nici o discriminare.
Art. 28. – (1) Dreptul femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu copii este garantat, cu excepţia cazului
prevăzut la art. 26.
(2) Pacientul, prin serviciile de sănătate, are dreptul să aleagă cele mai sigure metode privind sănătatea
reproducerii.
(3) Orice pacient are dreptul la metode de planificare familială eficiente şi lipsite de riscuri.
CAPITOLUL VI
Drepturile pacientului la tratament şi îngrijiri medicale
Art. 29. – (1) În cazul în care furnizorii sunt obligaţi să recurgă la selectarea pacienţilor pentru anumite
tipuri de tratament care sunt disponibile în număr limitat, selectarea se face numai pe baza criteriilor
medicale.
(2) Criteriile medicale privind selectarea pacienţilor pentru anumite tipuri de tratament se elaborează de
către Ministerul Sănătăţii şi Familiei în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi
se aduc la cunoştinţa publicului.
Art. 30. – (1) Intervenţiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dacă există condiţiile de
dotare necesare şi personal acreditat.
(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) cazurile de urgenţă apărute în situaţii extreme.
Art. 31. – Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muri în demnitate.
Art. 32. – Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual, material şi de
sfaturi pe tot parcursul îngrijirilor medicale. La solicitarea pacientului, în măsura posibilităţilor, mediul de
îngrijire şi tratament va fi creat cât mai aproape de cel familial.
Art. 33. – Pacientul internat are dreptul şi la servicii medicale acordate de către un medic acreditat din
afara spitalului.
Art. 34. – (1) Personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să supună pacientul
nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd
reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective.
(2) Pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu
respectarea legii.
Art. 35. – (1) Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până la ameliorarea stării sale de sănătate
sau până la vindecare.
(2) Continuitatea îngrijirilor se asigură prin colaborarea şi parteneriatul dintre diferitele unităţi medicale
publice şi nepublice, spitaliceşti şi ambulatorii, de specialitate sau de medicină generală, oferite de medici,
cadre medii sau de alt personal calificat. După externare pacienţii au dreptul la serviciile comunitare
disponibile.
Art. 36. – Pacientul are dreptul să beneficieze de asistenţă medicală de urgenţă, de asistenţă
stomatologică de urgenţă şi de servicii farmaceutice, în program continuu.
CAPITOLUL VII
Sancţiuni
Art. 37. – Nerespectarea de către personalul medico-sanitar a confidenţialităţii datelor despre pacient şi a
confidenţialităţii actului medical, precum şi a celorlalte drepturi ale pacientului prevăzute în prezenta lege
atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, conform prevederilor legale.
CAPITOLUL VIII
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 38. – (1) Autorităţile sanitare dau publicităţii, anual, rapoarte asupra respectării drepturilor pacientului,
în care se compară situaţiile din diferite regiuni ale ţării, precum şi situaţia existentă cu una optimă.
(2) Furnizorii de servicii medicale sunt obligaţi să afişeze la loc vizibil standardele proprii în conformitate
cu normele de aplicare a legii.
(3) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sănătăţii şi Familiei
elaborează normele de aplicare a acesteia, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 39. – Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
Art. 40. – La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă art. 78, 108 şi 124 din Legea nr. 3/1978
privind asigurarea sănătăţii populaţiei, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 54 din 10 iulie 1978,
precum şi orice alte dispoziţii contrare.
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 19 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art.
74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 19 decembrie 2002, cu respectarea
prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
VIOREL HREBENCIUC
Bucureşti, 21 ianuarie 2003.
Nr. 46.
din 21/01/2003